Seara magică a lui Duckadam a fost și seara magică a Stelei și a României, a noastră, a tuturor celor care iubeau și iubim sportul. Azi, episodul 2 al serialului “Marile momente ale sportului românesc”, după ce în primul episod am vorbit despre Nadia.

Trăiam anii de criză ai comunismului, ai ceaușismului, de fapt, cu frig în case, cu întreruperea energiei electrice, raționalizarea mâncării, rafturi goale în piețe și în alimentare și, ceea ce mie mi se părea și mai grav, îngrădirea celor mai elementare drepturi ale omului. Ceaușescu ne raționalizase și dreptul de a vorbi și dreptul de a gândi.

În atari condiții, sportul era cel care ne elibera. Așteptam cu emoție, zi de zi, ca ziarul Sportul să ajungă în cutia poștală, vedeam toate meciurile și emisiunile informative cu știri sportive de la bulgari, ascultam la un radio vechi fiecare etapă de Divizia A povestită de Minoiu, Domozină și Secoșan, eram fericiți când se dădea câte un meci la televizor.

Am văzut toate partidele din campania Stelei 1985-1986 de Cupa Campionilor și parcă trăiam un vis. Parcă fiecare gol înscris de Bărbulescu, Balint, Lăcătuș, Pițurcă era o victorie personală a noastră. Puteam să ne bucurăm fără să ne fie frică de comuniști, securiști. Ne simțeam un pic liberi.

seara magica

Și ne bucuram în fața televizorului, împreună cu rudele apropiate sau cu câte un vecin la fel de împătimit.

TURUL 1, 18 septembrie 1985 / 2 octombrie 1985. Steaua – Vejle (Danemarca) 1-1 și 4-1

Începutul nu anunța parcursul impresionant: 1-1 la Vejle, în Danemarca, după ce gazdele au condus din minutul 61, iar Radu II a egalat târziu, în minutul 89.

Dar returul a fost fantastic: 1-0 repede, în minutul 8, gol marcat de Pițurcă, apoi 2-0 în minutul 34 datorită lui Boloni și se părea că totul e rezolvat după doar o jumătate de oră de joc. Totuși, Simonsen înscrie pentru danezi și e doar 2-1 la pauză.

Balint ne liniștește la 6 minute de la reluare, iar Tudorel Stoica înscrie pentru 4-1 în minutul 74 și rezolvă calificarea.

30.000 de oameni au văzut pe Ghencea o echipă fantastică a Stelei, cu combinații în viteză, șuturi la poartă, ocazii și goluri.

O calificare în turul II nu era o mare performanță, dar jocul echipei din returul cu Vejle ne făcea să sperăm la mai mult, deși nimeni nu se gândea cumva la semifinale, ce să mai vorbim de finală sau de câștigarea competiției…

TURUL 2, 23 octombrie 1985 / 6 noiembrie 1985. Steaua – Honved (Ungaria) 0-1 și 4-1

Honved avea o echipă tare, cu Detari, un fel de Hagi al ungurilor. Rivalii noștri istorici încă mai trăiau din amintirea unei mari performanțe, după ce naționala lor a fost vicecampioană mondială în 1954 (a avut 2-0 în minutul 8 în finala CM cu Germania de Vest, scor final 2-3).

Honved a învins cu 1-0 în prima manșă, chiar prin golul lui Detari (33), și se anunța un retur greu, numai că ai noștri au deschis scorul încă din minutul 1, prin Pițurcă, iar apoi Steaua a zburdat. A fost 2-0 la pauză, prin golul marcat de Lăcătuș (36), iar imediat după pauză, în minutul 46, Bărbulescu a prins o dinamită de la 35 de metri și a făcut 3-0. În minutul 52, era deja 4-0, prin reușita din penalty a lui Majearu, iar golul lui Detari, din minutul 64, tot din penalty, nici n-a mai contat.

Steaua se califica în sferturile de finală ale Cupei Campionilor Europeni, unde avea să întâlnească cea mai slabă echipă care a acces în această fază, Kuusysi Lahti.

SFERTURI DE FINALĂ, 5 martie / 19 martie 1986. Steaua – Kuusysi (Finlanda) 0-0 și 1-0

N-a fost deloc ușor și nici n-am mai avut parte de un festival de goluri la București. Un 0-0 surprinzător, cu multe ocazii ratate de ai noștri, care aveau să decidă calificarea în Finlanda.

Meciul retur curgea și el spre un 0-0 tern, dar speculantul Pițurcă a găsit culoarul într-un careu supraaglomerat al gazdelor și a băgat mingea în poartă în minutul 84! Steaua ajunsese în semifinalele Cupei Campionilor Europeni!

SEMIFINALE, 2 aprilie 1986 / 16 aprilie 1986. Steaua – Anderlecht 0-1 și 3-0

Turul s-a jucat la Bruxelles. Anderlecht era una dintre cele mai puternice echipe din Europa. Câștigase Cupa UEFA în 1983 și fusese din nou finalistă în 1984. În plus, beneficia de serviciile unuia dintre cei mai buni jucători din lume, Enzo Scifo.

Anderlecht o eliminase pe puternica Bayern Munchen în sferturile de finală și era una dintre favoritele la câștigarea trofeului, alături de Barcelona.

Scifo și-a făcut datoria în partida tur cu Steaua: a marcat în minutul 78, iar echipa sa a câștigat cu 1-0.

La București, Lăcătuș și ai lui au început tăvălugul, au atacat din minutul 1 până în ultimele secunde ale meciului, iar Pițurcă a înscris rapid pentru 1-0, în minutul 4, Balint reușind golul de 2-0 în minutul 23, rezultat consemnat la pauză.

În repriza a doua, ai noștri n-au slăbit ritmul, au ratat câteva ocazii clare, dar și belgienii puteau face 2-1, la una din puținele lor oportunități, când Duckadam a respins senzațional în corner. La 2-1, Anderlecht era calificată…

Pițurcă a fost omul providențial, cu golul de 3-0 din minutul 71. Cei care au văzut meciul își aduc aminte de acea imagine rămasă antologică, în care golgheterul Stelei îmbrățișează plasa porții adverse și unul dintre copiii de mingi.

seara magica

Am revăzut, înainte să scriu acest articol, rezumatul acestui joc și am fost surprins – nu îmi mai aduceam aminte – de faptul că steliștii au atacat și după 3-0! Ultima fază a fost o pasă în adâncime, spre Lăcătuș, care sprintase spre careul advers. În zilele noastre, orice echipă românească ar fi încercat să conserve un 3-0 asigurător.

FINALA, 7 mai 1986, Sevilla. Steaua – Barcelona 0-0, 2-0 după loviturile de departajare

Nicio echipă din România nu mai reușise așa ceva, să joace o finală de Cupa Campionilor! Eram mândru, țineam cu Steaua, aveam 15 ani jumate și mă simțeam în al 9-lea cer.

Miercuri, 7 mai 1986. N-am să uit această dată. M-am dus la școală, mă aflam în clasa a IX-a la Liceul de matematică-fizică din Călărași. Nici nu știu cum au trecut orele de curs, gândul meu era doar la marele meci din acea seară.

Aveam emoții ca și cum aș fi fost pe stadion. Voiam să înceapă odată, dar timpul trecea greu. Mă gândeam cu optimism chiar la o victorie, deși Barcelona era o forță și atunci. Câștigase Cupa Cupelor în 1982, iar acum voia să cucerească primul trofeu de Cupa Campionilor din istoria clubului. Îl știam pe Schuster, campion european cu Germania în 1980, auzisem de Archibald, jucător din naționala Scoției, de spaniolii Pedraza, Alexanko și Munoz.

70.000 de spectatori voiau Cupa

Nouă ne lipsea căpitanul, Tudorel Stoica, omul de echilibru de la mijlocul terenului, dar aveam încredere în toți ceilalți jucători.

Vine și ora marelui meci. Inima-mi bate tare-tare. Steaua joacă în alb, iar băieții par timorați de grandoarea evenimentului și de adversarii din teren. Barcelona atacă, susținută de cei 70.000 de spectatori, ai noștri se apără și au noroc la câteva ocazii ale lui Schuster și Compania.

Reușim să ieșim din Infern cu 0-0 la pauză, iar în repriza a doua ai noștri prind curaj, trag la poartă, țin mai mult mingea, își creează ocazii. Pe măsură ce trece timpul, spaniolii își pierd încrederea, iar intrarea lui Iordănescu din minutul 72, absolut surprinzătoare, pentru că acesta nu mai jucase de multă vreme, îi deranjează și mai tare pe catalani. Iordănescu ține de minge, driblează ca un magician, pasează precis, îi ține pe băieți în priză până la finalul celor 90 de minute și apoi, în prelungiri.

Seara magică a lui Duckadam

Și vin loviturile de departajare! În România e aproape miezul nopții, dar nimeni nu are cum să doarmă. Suntem în fața unei performanțe imense, suntem aproape de cel mai râvnit trofeu de club din Europa.

Și în cadru apare Duckadam, în imensitatea lui. Acoperă poarta, sare ca o paiață de 3 ori în dreapta și o dată în stânga, apără 4 penalty-uri la rând, în timp ce ai noștri înscriu prin Lăcătuș și Balint (au ratat Boloni și Majearu)!

seara magica

„Suntem finaliști!”, exclamă comentatorul meciului, Teoharie Coca Cosma. Cupa Campionilor e la București! În casă, la Călărași, sărim în sus de bucurie, ieșim pe stradă, fericiți, vecinii sunt și ei acolo.

A fost o noapte lungă, am adormit târziu, iar dimineața, la 7, am plecat spre liceu. Eram atât de bucuros, de parcă aș fi jucat eu la Sevilla. Toți colegii erau entuziasmați, cred că și unii dintre cei care țineau cu Dinamo.

Cei care au vrut să umbrească această mare performanță au spus că adversarele Stelei din acea ediție a Cupei Campionilor au fost modeste, că echipele englezești n-au participat (erau suspendate după tragedia de la Heysel 1985). Dar au fost în joc Bayern Munchen, Juventus, Barcelona, Ajax, Bordeaux, toate campioane în puternicele competiții interne din Germania, Italia, Spania, Olanda și Franța.

Eroii tinereții mele

Steaua a câștigat Cupa Campionilor Europeni la fotbal și a rămas în istoria fotbalului! Doar asta contează. Iar ei au fost eroii tinereții mele, eroii de la Sevilla:

Duckadam – Iovan (cpt.), Bumbescu, Belodedici, Bărbulescu – Majearu, Bălan (min 72, Iordănescu), Boloni, Balint – Lăcătuș, Pițurcă (min 107, Radu II).

Și nu trebuie să-l uităm pe căpitanul obișnuit, Tudorel Stoica, suspendat pentru acest meci, dar și pe ceilalți jucători din lot: Stângaciu, Weissenbacher, Pistol. Și, bineînțeles, antrenorii Emeric Ienei și Anghel Iordănescu.

O echipă de vis, o performanță uriașă, care, în condițiile fotbalului actual, nu are cum să mai fie repetată.

A fost o dată Steaua, câștigătoare a Cupei Campionilor Europeni!

Fotografii: uefa.com