Sălbaticul Ilie Năstase nu a fost îmblânzit niciodată. Nici la 20 de ani, nici la 39, și nici la 73! Povestea celui mai bun jucător de tenis din istoria României. În primele 3 episoade ale serialului „Marile momente ale sportului românesc” am vorbit despre Nadia, despre Steaua 1986 și despre Ivan Patzaichin.

Finală la US Open. 2-1 la seturi și 4-2 în setul 4 pentru american. La el acasă. Presiune mare pe românul nostru, care servește și câștigă lejer ghemul, 3-4, dar jucătorul susținut de o arenă întreagă e la serviciu și se poate duce foarte aproape de trofeu.

Pletosul este extrem de concentrat, cum n-a fost niciodată. Privirea e pironită asupra adversarului, nu mai aude nimic, nu mai simte nimic, iar reverul e necruțător, 0-15 și apoi 0-30. Americanul vine la fileu, iar lungul de linie al jucătorului român e ucigător, 0-40 și trei șanse de break, trei șanse mari de a reveni în meci. 15-40, 30-40, 40-40. Totul se sfârșește?

Nu, pentru că Năstase renaște fantastic, are avantaj și face 4-4 după un lung de linie perfect, o adevărată directă de dreapta, ca la box. Artur Ashe e în corzi, Sălbaticul se regenerează la fiecare minge, câștigă setul cu 6-4, iar decisivul e o formalitate, 6-3!

Nasty îl bate pe americanul Artur Ashe la el acasă, pe pământul lui, pe iarba lui (se juca pe iarbă atunci la US Open) și devine primul român din istorie care câștigă un turneu de Mare Șlem!

Puteți vedea aici un rezumat amplu al finalei US Open 1972, dintre Artur Ashe (SUA) și Ilie Năstase (România):

Sălbaticul a obosit la finala Cupei Davis!

Era 1972, iar Ilie Năstase se afla în plină glorie. Jucase și finala de la Wimbledon, împotriva unui alt american, Stan Smith, în fața căruia pierduse dramatic, după 2-2 la seturi și 5-5 în decisiv. La 6-5 pentru Smith, românul a avut două mingi de 6-6… Poate că ar fi câștigat al nostru dacă…

Tot în acel an, în octombrie, Nasty joacă la București și finala Cupei Davis, alături de Țiriac, împotriva americanilor și a adversarului tradițional, Stan Smith. Epuizat probabil după un an cu multe evenimente, în care a devenit și numărul 1 mondial, Ilie Năstase cedează primul meci de simplu și apoi dublul. România pierde a treia Salatieră (Năstase și Țiriac mai jucaseră două finale, în 1969 și 1971, ambele cu SUA, pe pământ american).

Două eșecuri în 1972 cu Stan Smith, dar a fost și o victorie, în finala Turneului Campionilor!

Loviturile lui vibrau ca arcușul unui lăutar!

Ilie Năstase a fost un nebun frumos al tenisului, un artist care a ridicat acest sport la rang de artă. Năstase juca tenis parcă dansând un etern tango, iubea și trăda în același ghem, câștiga când nu te mai așteptai și pierdea când nu mai era nimic de făcut pentru un om de rând.

Dar el nu era un om normal, era un geniu. Loviturile lui vibrau ca arcușul unui lăutar, transmiteau plăcere și durere, emoție și bucurie.

Năstase era un dresor, îmblânzitorul neîmblânzit, mingile îl ascultau cuminți sau nervoase, dar el căuta de atât de multe ori soluții inexplicabile, încât și acestea erau derutate și mai sfârșeau în fileu sau aproape de linii.

Cu spiritul lui de artist, cu alura rebelă, mereu pus pe glume sau certându-se cu arbitrii, Năstase a cucerit lumea în acel an 1972, când a câștigat primul său titlu de Mare Șlem.

În 1971 mai jucase o finală, la Roland Garros, arenă pe care a avut-o apoi la picioare în 1973, când l-a bătut clar în ultimul act, în trei seturi, pe Nikola Pilic (Iugoslavia) cu 6-3, 6-3, 6-0.

Ultima finală de Grand Slam la simplu avea s-o dispute în 1976 la Wimbledon, cedând atunci în fața suedezului Bjorn Borg.

A mai jucat de atunci, dar fără rezultate notabile la marile turnee și s-a retras în 1985, la 39 de ani!

La începutul anilor 80, aveam 10 ani, jucam tenis pe stradă și voiam să fiu Ilie Năstase. Mama unui prieten ne confecționase un fileu din sfoară, aveam palete din placaj și o singură minge mică, din cauciuc. Dar jucam continuu, pe caniculă, și ziua, și noaptea, la lumina becului de pe stradă! Iubeam tenisul de nu mai puteam datorită lui Năstase și datorită jongleriilor lui miraculoase.

Cifrele unei cariere excepționale

  •  2 turnee de Mare Șlem câștigate la simplu (US Open 1972 și Roland Garros 1973)
  • 3 titluri de Grand Slam la dublu (Roland Garros în cuplu cu Țiriac, Wimbledon și US Open alături de americanul Jimmy Connors).
salbaticul

Foto: sportpictures.eu

  • De 4 ori câștigător al Turneului Campionilor (1971, 1972, 1973, 1975), plus o finală pierdută în 1974.
  • Alte 3 finale de Grand Slam (una la Roland Garros, două la Wimbledon)
  • Alte 2 finale de dublu
  • 58 de titluri ATP la simplu și 51 la dublu.
  • 3 finale de Cupa Davis cu România
  • 155 de meciuri pentru echipa de Cupa Davis a României

Viața, la fel de învolburată

Cât a fost de tumultoasă cariera de sportiv, atât a fost de învolburată și viața lui Ilie Năstase. A ținut 5 neveste! Ultima, Ioana Simion, e cu 30 de ani mai tânără. Din primele 4 căsătorii, are 5 copii – trei naturali și doi înfiați. S-a lăudat că a avut peste 2500 de femei, dar numărul acestora, după cum a recunscut de curând, este în realitate mult mai mic.

Sălbaticul Ilie Năstase a rămas la fel și la bătrânețe. Anul trecut, a fost prins băut la volan și a scăpat cu o condamnare la închisoare cu amânare!

Dar, dincolo de toate acestea, Ilie Năstase rămâne unul dintre cei mai mari sportivi pe care i-a avut România. Talentul său, rezultatele sale extraordinare nu au fost egalate până azi de un jucător de tenis.

Din fericire pentru noi, românii, îi calcă pe urme o jucătoare, Simona Halep, care are deja la activ două turnee de Mare Șlem câștigate!

Foto: Răzvan Păsărică / SPORT PICTURES

Datorită lui Năstase, ne-am luat la trântă cu marile puteri ale lumii, noi, niște fricoși dintr-o țară în care nu aveai voie să vorbești, darămite să îți mai lași plete.

„Treaba mea era la tenis, voiam să fiu numărul 1 mondial. Tenisul mi-a dat tot ce-am dorit eu, iar eu am dat tot ce-i mai bun din mine și m-am simțit cel mai bine jucând”
Ilie Năstase în emisiunea Profesioniștii, moderată de Eugenia Vodă (2001)