România poate, asta am văzut în meciul cu Muntenegru, după 3 partide modeste la Campionatul Mondial din Japonia.

Tricolorele au jucat altceva față de jocul cu Spania, ca să nu mai punem la socoteală confruntările cu modestele Senegal și Kazahstan. Apărarea a funcționat mult mai bine, fetele au strâns culoarele și au arătat a echipă. S-au încurajat și s-au strâns în jurul Cristinei Neagu, care a fost din nou senzațională – cu 11 goluri marcate.

Am văzut mai mult curaj în abordarea acțiunilor ofensive, s-a dat drumul mai repede la pasă, s-a mărit viteza de joc, mingea a circulat până la extreme, a existat mai multă luciditate.

Dar a venit și momentul negru, că tot am jucat cu Muntenegru. De la un avans de patru goluri în ultimul sfert al partidei, mai precis de la 21-17 pentru noi, adversarele au înscris 7 goluri la rând. Iar asta fără ca noi să contăm la poarta adversă, ajungând la 24-21! Aici s-a pierdut meciul! Într-o perioadă scurtă de joc, probabil în 7-8 minute, când handbalistele noastre au revenit la brambureala din precedentele confruntări, au stins parcă lumina în sală și au încercat să joace pe întuneric.

România poate! Ryde trebuie să găsească soluțiile

Dar mai avem o șansă pentru a merge mai departe: trebuie să batem vineri marea rivală Ungaria! Cum? Asta trebuie să descopere Thomas Ryde, antrenorul tot mai contestat în lumea handbalului, pentru că e considerat fără reacție în momentele importante ale jocului. O somnolență a băncii tehnice care se resimte adânc și în teren.

Dincolo de absențele importante, România trebuie să arate că n-a uitat handbalul, acest joc în care am fost o forță a lumii bune perioade de timp de-a lungul istoriei.

„Acum ori niciodată” – cântă cu patos fetele noastre înaintea fiecărei confruntări. „Acum ori niciodată” trebuie să arătăm că mai contăm în handbalul mondial. Și că mai avem talente care vin din urmă, gen Elena Dache, care a făcut uin meci foarte bun contra Muntenegrului, chiar dacă a mai și greșit.

Ne-a deranjat jocul rânced din primele trei partide, lipsa de viziune a selecționerului, moliciunea fetelor, dar acum avem nevoie de mobilizare generală. Avem o speranță după jocul de azi, uităm tot și învingem. Trebuie să învingem Ungaria!

Hai România!

Foto: pagina de facebook FRH