Pe urmele lui LeBron James, împreună cu tinerii baschetbaliști de la Olimpiada Liceelor McDonald’s! Acești copii știu să viseze și să se bucure de sport!

Cei mai buni liceeni baschetbaliști din București s-au înfruntat la această competiție devenită tradițională. Echipa de fete a Colegiului Naţional „Xenopol” și echipa de băieți a Colegiului Naţional „Spiru Haret” sunt campioanele de anul acesta, iar MPV-urile celor două finale, Rafaela Stanciu și Matei Bălteanu, visează să joace baschet în Statele Unite ale Americii.

Modelele din NBA

Așa cum orice copil care bate mingea pe terenul de fotbal improvizat pe maidan sau în curtea școlii visează să devină Messi sau Ronaldo, tinerii pasionați de baschet nu ratează meciurile din NBA, o competiție a starurilor care reprezintă modele de viață pentru tânăra generație. 

Rafaela Stanciu (15 ani) a fost desemnată MVP-ul finalei competiției de baschet feminin de la Olimpiada Liceelor McDonald’s, în care echipa Colegiului Naţional „Xenopol” s-a impus, cu 86-45, în fața echipei Colegiului Național „Elena Cuza”.

„Visul meu este să plec în SUA și să joc la o echipă mare de baschet”, a mărturisit Rafaela, care a început să practice baschetul la 7 ani și s-a remarcat și la Campionatul Național U16, unde a câștigat titlul de „Cea mai bună recuperatoare”.

Tot în SUA visează să ajungă și Matei Bălteanu (18 ani), cel care a pus umărul la victoria echipei Colegiului Naţional „Spiru Haret”, cu 79-40, în finala cu tinerii baschetbaliști de la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza”. 

La 18 ani, joacă deja în prima ligă

Matei joacă deja în prima ligă din țara noastră, la CSU Voluntari, iar idolul din NBA este LeBron James (n.r. – cel mai bine plătit jucător de baschet din lume, cu un venit anual de 88,7 milioane de dolari). 

theringer.com

Rafaela și Matei au strălucit în finale, dar au fost mulți alți liceeni care au atras atenția profesorilor și trimișilor cluburilor prin evoluțiile de la Olimpiada Liceelor McDonald’s, competiția cu cele mai mari premii la acest nivel, care reunește nu mai puțin de 5.600 de elevi în întrecerile de fotbal, baschet, volei, handbal şi tenis de masă.

Citeste si...  De ce are nevoie FC FCSB ca să se bată la titlu

Olimpiada este organizată de McDonald’s România cu sprijinul Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Inspectoratului Şcolar al Municipiului Bucureşti, partenerului media Prosport, Caldo Security şi SEG (Sport Evolution Group).

Nu pot încheia acest articol fără a menționa și numele profesorilor care antrenează noile campioane: Radu Beldiman (Colegiul Național „Xenopol”) și Ilie Pițigoi (Colegiul Național „Spiru Haret”).