Există oameni care trăiesc din pariuri în România? Aceasta este întrebarea pe care și-o pune orice parior care visează să aibă un câștig constant muncind de acasă, fără un program fix și fără un șef stresant.

Răspunsul este încurajator: da, există. Ajungem la el fie citind statisticile furnizate de operatorii din industria jocurilor de noroc, fie din ce vedem pe site-urile de pariori, fie din cunoștințele proprii. Potrivit unui studiu, 7% din pariori obțin profit pe durata unui an calendaristic. Este un număr care „spune” două chestiuni importante: 1. Se poate trăi din pariuri, nu e doar un mit; 2. Sunt foarte puțini aceia care ajung la această performanță. 

Cea de-a doua concluzie este susținută de o altă statistică:  80% din câștigurile pariorilor sunt reușite de numai 5% dintre cei care reușesc „să învingă casa”. Acestea nu sunt persoane care caută ponturi bune la pariuri, trăind din munca tipsterilor. Sunt pariorii care au cunoștințe solide despre sportul pe care joacă și sunt capabili să le integreze într-un algoritm de analiză, pe fondul unor calități psihice care îi diferențiază de cei care pierd bani pe termen lung.

Pariorii profesioniști, despre ei vorbim, dedică și 12 ore pe zi acestei activități. Cu toate acestea, nu pun un număr foarte mare de pariuri. Făcând o analogie cu fotbalul, ei sunt precum acele echipe care nu trag spre poartă decât atunci când au o poziție favorabilă de a înscrie. Nu joacă niciodată la întâmplare, ci acordă timp pentru cercetare și pentru calcule matematice fiecărui eveniment sportiv în parte. 

Două modele de urmat

Ca să vorbim la concret, iată două exemple de oameni care trăiesc din pariuri, găsite pe site-ul comunității pariorilor online din România. 

Tudor Cosma are 29 de ani și este deținătorul mai multor recorduri de serii de ponturi câștigătoare, ajungând până la 16 pariuri cu profit la rând. Potrivit declarațiilor sale, câștigă, în medie, 2000 de euro pe lună din pariuri și din ponturi. Cu toate că a dezvoltat o strategie de pariere care poate funcționa pe orice sport, se limitează la pariuri pe meciuri de tenis din circuitul ATP. Așadar, numai din pariuri pe tenisul jucat de băieți  se pot poate câștiga suma de 9000 de lei pe lună.

FOTO: Mihaela Bobar / www.SportPictures.ro

Al doilea exemplu este un român stabilit în Canada, Adrian Movileanu. Deși are modele de analiză a meciurilor și softuri care pot returna sugestii relevante pentru orice pariu, acesta se concentrează pe Ligue 2 și pe NHL, fiind expert în cele două competiții.

Citeste si...  S.O.S. Salvați sportul românesc!

Potretul robot al pariorului profesionist

Poate că „expert” este cea mai potrivită etichetă pentru un parior profesionist, întrucât acesta cunoaște tot ce mișcă în competițiile pe care joacă: statistici, informații de context, informații la zi, culise. De aceea, pentru a avea succes, un parior nu poate acoperi mai mult de 3, maxim 4 competiții. 

Este la îndemâna oricui să trăiască din pariuri. Nu e necesară o investiție mare, ca pentru startul unei afaceri. Pe Internet se găsește tot ce e de făcut, pas cu pas, iar poveștile de succes ale unor pariori precum Cosma și Movileanu sunt inspiraționale. 

Așa cum spuneam, cel mai mare obstacol e reprezentat de slăbiciunile psihice. Pariorul profesionist este ca un robot. Nu e luat niciodată de val.

„Ca parior, trebuie să va detașați cât de mult puteți de emoții, să priviți și succesul, și eșecul, cu cvasiindiferență, ele fiind o parte nelipsită a pariurilor. Trebuie să vă continuați impasibili drumul și să nu vă epuizați emoțional sau psihic după orice bet sau bilet, fiindcă apoi pariurile vor deveni un supliciu în care nu veți putea prospera”, este sfatul celui care câștigă 2000 de euro pe lună din pariuri.

Există oameni care trăiesc din pariuri în România? Am adus dovezi că există. Dacă sunteți la început de drum în această industrie, e imposibil să intrați în rândul lor chiar de mâine, dar, cu multă muncă și stăpânire de sine, orice vis poate deveni realitate.

Credit foto: Anton Denisov / Sputnik/ Hepta / Sport Pictures