Negoiță, huidu-hu, ia-ți valiza și te du! Cam asta ar trebui să fie scandarea fanilor dinamoviști în momentul de față. 

Dar să se ducă repede-repede, chiar de ieri dacă se poate! Era bine dacă pleca de acum o săptămână, de acum un an sau mai bine de când a venit. Să dispară din peisaj, pentru că a dovedit în atâția ani că nu e în stare să performeze cu o echipă de renume pentru România.

Și nu i-aș reproșa neapărat că nu a băgat bani de la el de-acasă, ci, în primul rând, că n-a fost în stare să-și angajeze oameni pricepuți care s-o mențină pe Dinamo măcar între primele 5 echipe din România.

Așadar, Dinamo pierde și cu Chindia, 2-3, și ajunge pe ultimul loc al clasamentului Ligii 1, un minim istoric pentru acest club care se bătea an de an pentru câștigarea campionatului și care, într-o vreme, făcea meciuri mari în cupele europene în fața unor forțe ale Europei, gen Inter, Hamburg sau Liverpool.

Negoiță, cum au venit fotbaliștii ăștia la Dinamo?

Jenante nu sunt numai scorul înregistrat în fața unei nou-promovate și poziția de lanternă roșie, ci în primul rând jocul echipei și valoarea multora dintre jucători. Parcă au fost aleși pe criteriul „să fie antifotbaliști”, parcă a vrut cineva să-și bată joc de această echipă și a adunat niște oameni de pe stradă, punându-i să joace fotbal în echipament alb-roșu.

Las-o, frate, dacă nu poți, dacă nu ai capacitatea asta, nu te pricepi la fotbal, asta e. La revedere!

L-am auzit pe Negoiță de cel puțin 7 ori, de când e la Dinamo, că vinde clubul. Cum a mai dat un rateu, cum a mai căzut o treaptă, cum a mai avut un conflict cu fanii, a zis că pleacă. De ce s-o mai fi chinuit atât? De ce n-a plecat din prima sau din a doua sau la a treia încercare, numai el știe.

Dinamo e rușinea Ligii 1 în momentul de față și are nevoie de un patron cu „cojones”, care să dea un refresh acestui club, să schimbe ceva radical, să pună baza pe copiii crescuți de Dinamo, cu riscul retrogradării.

Ce mai are Dinamo de pierdut în momentul de față? Măcar să recâștige într-un fel încrederea fanilor.

Patronul de hoteluri a eșuat, iar fanii au tot dreptul să strige: „Negoiță, huidu-hu, ia-ți valiza și te du!”

Foto: Răzvan Păsărică / sportpictures.eu