Extraterestra Simona Halep a câștigat trei trofee la rând în 2020! Finala de la Roma a fost mai ușoară decât ne așteptam: Karolina Pliskova s-a retras la 6-0, 2-1 pentru româncă, acuzând dureri lombare.

Dubai, Praga și Roma sunt ultimele trei turnee la care a participat Simona Halep în 2020, toate câștigate! Nu mai puțin de 14 meciuri în total fără înfrângere, dintre care ultimele 10 pe zgură!

Cifrele, victoriile trofeele câștigate sunt impresionante, dar am văzut altceva la Simona, care pe mine, ca fan, mă mulțumește, mă satisface, mă determină să cred cu și mai mare tărie în această sportivă minunată. Rar de tot vezi așa ceva. Și numai la marii campioni.

Trebuia să vă uitați cu atenție la privirea Simonei când regizorul transmisiunii de la Roma punea prim-planul pe figura româncei. Am văzut și am simțit o concentare ieșită din comun. Nici nu conta cine este de partea cealaltă a fileului. Puteau fi acolo Serena, Pliskova și Muguruza la un loc, Simona ar fi jucat la fel. Ar fi văzut doar mingea, mișcările adversarei/adversarelor și colțurile terenului.

Extraterestra bate pe oricine

Simona a ajuns într-un asemenea punct de potențial, încât poate bate pe oricine foarte clar. Prin anii de antrenamente acumulați, prin experiență, prin strategia pe care i-o pune la punct Darren Cahill, prin acea concentrare fantastică de care vorbeam mai sus. Jocul ei este acum mai presus de puterea omenească.

Simona pare să aibă puteri extraterestre, tocmai datorită factorilor enumerați și a atuurilor acumulate în ultimii ani.

Atitudinea Karolinei Pliskova mi s-a părut una nesimțită. A venit la meci parcă după o beție cruntă. Abia se ținea pe picioare, abia lovea mingea, abia servea. La meciul din semifinale nu avusese nimic. S-a accidentat în pat, probabil. Dar pe mine atitudinea asta a cehoaicei mă bucură și mai mult, pentru că n-o s-o văd niciodată pe Simona așa. Și nici tratând la mișto o finală importantă.

Pentru extraterestra noastră urmează Roland Garros. Sunt convins că o să fie la fel de concentrată, cu aceeași privire de mangustă, cum zicea la un moment dat Cristian Tudor Popescu. Gata de a ataca prada, gata de a o devora, pregătită mereu să lupte și să câștige!

Hai Simona!

 

Captură foto: internazionalibnlditalia.com