Degradarea brandurilor Dinamo și Steaua a ajuns la punctul culminant. Fosta echipă a Securității se chinuie de doi ani în play-out, în timp ce fosta protejată a regimului comunist și-a pierdut numele prin Divizia D.
Dinamo și Steaua dominau fotbalul românesc pe timpul lui Ceaușescu. Adunau tot ce răsărea mai bun în țară, de multe ori cu japca, pentru a se bate între ele în campionat și în Cupa României, dar aveau și evoluții bune în cupele europene. Erau, practic, două selecționate naționale.
Le mai deranja din când în când Craiova, care le-a și luat două titluri în 1980 și 1981, plus unul în primul campionat disputat fără comuniști, dar cu neocomuniști (1990-1991).
Steaua a dominat competiția internă în anii 90, câștigând șase campionate la rând între 1993 și 1998. A intrat apoi repede în impas, nu se știe de ce, după atâția ani de succese, iar la echipă și-a făcut apariția, în 2000, Gigi Becali, omul văzut drept salvator. Salvator pentru ce, de vreme ce echipa se clasase de 6 ori pe locul 1 și jucase de trei ori la rând în grupele Ligii Campionilor?
Rămâne în istorie prin faptul că a pierdut cel mai mare brand al României!
Becali a „salvat”, așadar, echipa, nu se știe de la ce, și a devenit omul care va rămâne în istorie prin faptul că a pierdut brandul Steaua, acesta fiind câștigat în instanță de Armată. Așadar, Becali a lăsat să-i scape printre degete cel mai mare brand al României. Asta după ce preluase echipa Armatei în condiții dubioase, folosind ilegal, timp de 13 ani, numele FC Steaua București.
Degradarea a venit firesc: actuala lui echipă, FCSB, nu mai are stadion propriu și a pierdut o mulțime de fani. Multe jocuri din campionat au o asistență de 2-3000 de spectatori, sub unele cluburi de Liga a doua!
Dinamo s-a păstrat și ea în elită după Revoluție și a încăput apoi pe mâna unor oameni care au ajuns ulterior la pușcărie pentru fapte din fotbal, dar nu numai: Cristi Borcea, Gigi Nețoiu, Florian Bucșă Walter. A scăpat Nicoale Badea.
Epoca de glorie s-a petrecut între 2000 și 2007, când Dinamo a cucerit patru titluri, unele dintre ele pătate de blaturi și de aranjamente cu arbitri. Chiar Cristi Borcea a alimentat suspiciunile, spunând în direct că se afla la „butoane” în Liga 1, adică își deleagă singur arbitrii pentru meciurile echipei sale!
Degradarea: „Ți-am câștigat campionatul cu aranjamente”
Mai mult, într-o ceartă la tv cu Ioan Andone, fost antrenor al câinilor, i-a reproșat acestuia că i-a câștigat campionatul cu aranjamente!
Dinamo și Borcea au rămas în istoria recentă cu celebra replică: „Lăsați-ne să ne pregătim de Liga Campionilor!”, competiție în grupele căreia clubul din „Ștefan cel Mare” nu a reușit să ajungă nici până astăzi!

Fotografii: sportpictures.eu
Cel mai prost loc din istorie!
Dar să-l lăsăm pe Borcea și să trecem la Ionuț Negoiță, omul care a dus echipa, împreună cu Mircea Rednic, pe cel mai prost loc din istorie, 9!
Patronul de hoteluri s-a dovedit prea mic pentru un război atât de mare cum e fotbalul. A salvat cum a salvat clubul din insolvență, dar n-a reușit nicio performanță majoră, ba chiar l-a dus în acest minim istoric, o rușine pe care fanii n-o mai pot înțelege și nici suporta.
Negoiță n-a fost în stare să o poarte pe Dinamo din nou spre trofee, pentru că n-a știut să-și pună oameni competenți la conducerea clubului, care să facă o echipă competitivă și care să atragă fonduri.
Degradarea a ajuns în punctul culminant: Steaua nu mai există ca nume în Liga 1, Dinamo e într-un faliment al rezultatelor! Mă întreb cum e mai bine: cu altă titulatură în Liga 1 – practic Steaua există doar în Liga a 4-a, sau să-ți păstrezi brandul, dar să nu mai contezi în competițiile interne?
Voi ce părere aveți, care dintre cele două se află într-o situație disperată în momentul de față?
STEAUA
21 titluri în Liga 1
20 trofee Cupa României
4 trofee Supercupa României
1 trofeu Cupa Campionilor Europeni (1986)
1 trofeu Supercupa Europei (1987)
Ultimul titlu câștigat: 2001*
- Titlurile din 2005, 2006, 2013, 2014 și 2015 aparțin clubului înființat de Gigi Becali în 2003, SC FC FCSB SA, afiliat ilegal la FRF.
DINAMO
18 titluri în Liga 1
13 trofee Cupa României
2 trofee Supercupa României
Ultimul titlu câștigat: 2007
Bai, Caramavrov, dar mai da-o naibii de treaba.
De ce numai despre Steaua se mananca rahat cu dezafilierea si conflictul cu armata iar de Dinamo Bucuresti din liga 4, sectie a CS Dinamo nu zice nimeni absolut nimic?
S-a zis și de asta. Deocamdată, la Steaua este o decizie definitivă.
1)De la ce a salvat Becali echipa Steaua? De la faliment. Te prefaci ca nu ști.
5)Lui Becali nu i-a scăpat printre “degete” brandul Steaua, lui Becali i-a fost furat cu acte în regulă brandul.Asta este ca și cum o mamă denaturata lipsită de mijloace materiale și de responsabilitate fata de copilul ei transmite copilul în adoptie(cu acte în regulă) unui om bun și cu dare la mana și după multi ani văzând cum copilul a crescut frumos își aduce aminte ca este mama copilului și se gândește să facă bani nemunciti cerând despagubiri nemeritate ca și cum nu ea ar fi fost cea care s-a lepădat de copil. La această manevra marsva si-au dat mana multi, inclusiv cvasitotalitatea asa zisilor comentatori sportivi care ar fi avut datoria să apere dreptatea din pdv moral și mai ales sa apere valorile sportive românești.Presa sportiva a trădat aceste valori fiind probabil finantata tocmai de dușmanii sportului românesc.
3)In situatie disperata se afla nu numai cele două foste formării fanion ci tot fotbalul și sportul românesc.Sa ne reamintim si de linsajul mediatic aplicat lui Belu și Bitang cei mai mai și mai titratii antrenori ai gimnasticii românești și mondiale
4)Acum sunt puse la mișto aceste întrebări ipocrite Continuati pe aceeași linie binecunoscuta :
“La puscariiiiiiiiie” !!!😊
Aberezi. Becali a furat echipa, acum i s-a luat.
Iată povestea privatizarii Clubului de fotbal Steaua, nu aberatii sau minciuni jurnalistice de doi lei..Povestea în doi pași :
Pasul 1-Clubul de fotbal este dezafiliat de MAPN incapabil să mai finanteze clubul de fotbal și transformat în societate privată non-profit pentru ca altfel echipa nu ar mai fi putut participa în competitii interne și internationale conform directivelor UEFA
Pasul 2-Din cauza datoriilor de milioane acumulate societatea se dizolva și se transformă intr-o alta a cărui actionar majoritar era Becali care deja era proprietarul de drept al jucatorilor echipei
Concluzie –
http://www.fcsteaua.ro/de-ce-mapn-a-dat-steaua-in-1998-si-cum-a-dat-o/
Pai dacă Becali a furat echipa de ce mai discutam?. Nu se poate să fure așa o echipă, un imens brand, trebuie să înțelegem că lui Becali știm cine i-a dat steaua dar în spatele lui Talpan nu știm cine este. Indiferent ce se va întâmpla răul a fost făcut pt că s-au format 2 tabere și mă refer la foști jucători. Lăcătuși a antrenat ambele echipe și pe-a lui jiji și pe cea armatei. Adevărul o să iasă într-o buna zi dar mă tem să nu fie prea târziu.
Bre nea Cara, ai venit de pe Marte?Chiar ai impresia ca toata lumea are pierderi de memorie si nu stie in ce hal era echipa in 2003, atat d.p.d.v. sportiv, cat si financiar?Matale pari a fi genul omului care are senzatia ca toata lumea care a ajuns mai sus ca tine e hoata, escroaca etc(nu ca Becali n-ar fi) si trebuie in 3 secunde sa infunde puscaria.
Iată cei doi pași în care Steaua a ieșit absolut legal de sub tutela MAPN pentru ca altfel nu putea participa la competitii interne și internationale, iar apoi societatea non profit nou creata nu a mai putut finanta activitatea echipei Becali devenind proprietar al jucătorilor..Daca d-ta n-ai bani sa-ti plătești rata la casă banca nu iti ia casa ?
1)
https://m.digisport.ro/fotbal/liga-1/lovitura-de-teatru-secretarul-sedintei-din-1998-becali-a-preluat-steaua-cu-o-manevra-dar-csa-nu-poate-revendica-echipa-268634
Fost secretar general al adunării generale de trecere a Stelei la statutul de Fotbal Club, Dan Dumitrescu a spus la Digi Sport Matinal că ieșirea de sub tutela Armatei s-a produs în mod legal, iar MApN ”nu poate revendica acum echipa”.
In 1998 am fost secretarul general al Adunării Generale de constituire a clubului, de trecere la statutul de Fotbal Club Steaua București, pentru că altfel nu ar mai fi putut să participe în Liga 1, conform reglementărilor UEFA și FIFA. Au fost de acord toți membrii prezenți la Casa Centrală a Armatei. Adunarea a fost constituită din foști jucători ai Stelei, ofițeri etc.
CSA Steaua și MApN nu pot revendica niciodată această echipă. Nu știu pe ce bază o fac. În urma trecerii din 1998, CSA era reprezentată în Adunarea Generală și în Consiliul de Administrație prin anumiți ofițeri, inclusiv președintele CSA Steaua București, Cristian Gațu, care recunoaște această trecere legală.
2)
https://m.digisport.ro/fotbal/liga-1/domne-n-ai-bani-sa-mi-dai-da-mi-echipa-cum-a-ajuns-steaua-la-gigi-becali-si-pentru-ce-suma-354433
Marcel Pușcaș, fostul președinte al secției de fotbal de la CSA Steaua, a rupt tăcerea în privința despărțirii echipei de fotbal de Armată.
In 98 a fost ultimul campionat câștigat, următorii 4 ani nu s-a mai câștigat niciun campionat, cu 12 componenți ai echipei de tineret. În regim privat nu s-a mai luat niciun campionat și a ajuns clubul să aibă o datorie de 3-4 milioane de dolari, bani pe care i-a suportat domnul Becali.
Când domnul Becali și-a cerut banii înapoi de la domnul Păunescu, împrumutul, așa s-a ajuns la implicarea domnului Gigi Becali în echipă. ”Domne, n-ai bani să-mi dai, dă-mi echipa”, iar domnul Păunescu a zis: ”Domne, n-am bani, ia echipa”
3)
https://www.antena3.ro/actualitate/ministerul-apararii-vrea-inapoi-brandul-steaua-de-la-gigi-becali-127442.html
Unde a fost CSA din 2003 pana în 2011 timp în care Steaua “furată ” de Becali juca pe Ghencea închiriat de MAPN chiar echipei “furate”.Cu alte cuvinte asa zisul proprietar de drept găzduia contracost echipa “furată ” fiind foarte multumiti sa mai ciupească un ban. Pana a venit unul cu ideea geniala sa pună mâna pe echipa de care se dispensase cu acte în regulă și să îl mai și escrocheze pe Becali de vreo 30 de milioane. Cari bani câștiga actuala echipa Steaua din Liga 4.Nimic nu câștigă în schimb irosește fără justificare milioane din bugetul statului. Buna afacere pe socoteala statului. Asa e când nimeni nu-i ia la întrebări pe acești combinatori pe socoteala banului public. Nimeni nu îi întreabă de cari bani au văduvit bugetul statului prin încetarea contractului de închiriere al stadionului Ghencea. Nimeni nu-i intreaba nici de daunele inense aduse fotbalului românesc, nimeni nu îi întreabă nici de daunele aduse clubului detinut de Becali care aducea milioane de dolari în bugetul statului prin promovarile echipei în competiile internationale. Toate aceste aspecte nu interesează pe cei a căror sarcina ar fi trebuit sa fie apărarea valorilor sportului românesc.
Probabil sabotajul sportului românesc este o activitate rentabilă…😊
Strict, punctat la subiectul întrebării dumneavoastră, cred că Steaua este în situația cea mai ingrată. Acolo, apele nu se limpezeau nici dacă promovau direct din D bucureștean în a doua divizie prin absurd și mai câștigau și Cupa României. S-ar fi ajuns în situația problematică de a fi club departamental dacă nu mă înșel. De bine de rău, pentru Dinamo București doar problema rezultatelor rămâne, ea în continuare deținând intacte, poate ce e mai important pentru un simbol, palmares, siglă, deci istorie. Oricând, dacă acest domn Negoiță renunță la interesele de clan, renunță în a pune oameni doar pe relații și vine în schimb cu persoane capabile să facă treabă, situația se poate redresa. Pot chiar cădea, dar mai au însemnele
Concluzie : Steaua e marea perdantă, alături de Rapid, Poli Timișoara, ASA Târgu Mureș și alte echipe ale unor orașe ce copiază întrucâtva ideea, dar fără a avea baza, adică siglă și palmares.
Dovada ca MAPN s-a descotorosit de Steaua cu acte în regulă si cu votul de aprobare unanim al tuturor factorilor de decizie
https://m.digisport.ro/fotbal/liga-1/lovitura-de-teatru-secretarul-sedintei-din-1998-becali-a-preluat-steaua-cu-o-manevra-dar-csa-nu-poate-revendica-echipa-268634
Fost secretar general al adunării generale de trecere a Stelei la statutul de Fotbal Club, Dan Dumitrescu a spus la Digi Sport Matinal că ieșirea de sub tutela Armatei s-a produs în mod legal, iar MApN ”nu poate revendica acum echipa”.
iată povestea adevărată (nu aberatii jurnalistice de doi lei si zece bani !) a privatizării clubului relatată de Marcel Pușcaș fost președinte al CSA Steaua în perioada 1996-1998.Motivul : lipsa finantarii corespunzătoare.
Concluzia :Daca Becali nu prelua Steaua clubul dispărea asa cum au dispărut din liga 1 prin faliment atâtea alte cluburi faimoase :Rapid, Progresul, Farul, Poli Timișoara, Petrolul, UTA, Sportul Studentesc etc
Sa te debarasezi în 1998 ca de o măsea stricată de un bun al tau (ca este o haina, ca este o mașină, ca este un club de fotbal) și apoi să iti aduci aminte în 2011 (după 13 ani !) sa iti ceri bunul înapoi, mai ales după ce în toată această perioadă ai și închiriat stadionul clubului lui Becali asta sfidează toate normele de drept și bun simt. Imaginabile. Conform acestui precedent absurd orice vânzător poate cere (și primi!) un alt pret pentru sa zicem o locuinta pe care a vandut-o cu acte în regulă în urmă cu multi ani.Cu un asemenea comportament comercial aberant lumea ar intra în haos total. Aberatii aberatii, aberatii… 😊😊😊
Citesc și mă minunez… Nu pot crede că există astfel de specimene în România. Sunt aproape sigur că acest fanSimona e membru PSD. Exact așa procedează și ei, dând vina pe statul paralel, pentru lipsa infrastructurii rutiere și a spitalelor. Iată că semidocții cu puțină carte, amestecă frânturi de adevăr și trag concluzii irevocabile…Acest fanSimona cred că e abonat la brânza lui Becali, altfel nu- mi explic cum poate scrie atătea prostii…și nu vede realitatea. Jiji a distrus brandul STEAUA…Chiar înainte să- l piardă definitiv, spunea că nu valorează nimic… Iar zilele trecute declara că nu-l interesează fotbalul, ci doar banii…
afazíe sf [At: DA / Pl: ~ii / E: fr aphasie] Pierdere totală sau parțială a facultății de a comunica prin limbaj, produsă de leziuni cerebrale sau disfuncții
Un presupus stelist suferind de afazie avansata isi da cu presupusul fara ca macar sa citeasca(si sa inteleaga !) marturia lui Dan Dumitrescu secretar general al adunării generale prin care Steaua a fost scosa de sub tutela MAPN. Daca sa inteleaga un text nu este in stare avea posibilitatea cevamai usoara sa vizioneze (si sa inteleaga !) un clip cu marturia lui Marcel Puscas (fost fotbalist al Stelei)care a fost președinte al secției de fotbal de la CSA Steaua tocmai in perioada cand Steaua a fost scoasa de sub tutela armatei si a ajuns sub tutela lui Becali.
Pentru unii afazici care nu au capacitate minimala de analiza a textelor sau faptelor relatate verbal (unii ii numesc analfabeti functionali !) oricine nu este la fel de prost ca ei (sau chiar mai prost!) musai ca trebuie este pesedist. 🙂
Salut tuturor steliștilor! Fraților am fost împărțiți ca după marea Schismă dintre religia catolică și ortodoxă, și pentru ce???? pentru a susține o echipă în liga a 4-a care nu numai că nu este capabilă să promoveze, dar nici măcar nu își doresc să facă performanță, când tu din punct de vedere managerial îți faci pur și simplu Harachiri…. și frați steliști cu ce credeți că cei care au luat acum abuziv Steaua de la Becali (care nu-l simpatizez pentru că de asemenea greșește flagrant în relațiile cu noi suporterii și cu antrenorii de mâna a doua pe care îi tot aduce să-și ia BAC-ul pe la noi) sunt mai presus s-au vor face numai lucruri bune pentru Steaua. Gândiți-vă că toată ruptura a plecat din cauza banilor pe care M.Ap.N. nu i-a mai supt și nu din cauza că acești apărători ai patriei SUNT TRUP ȘI SUFLET PENTRU CULORI. Au lăsat clubul ăsta în paragină și era posibil ca astăzi să nu mai vorbim despre STEAUA BUCUREȘTI decât povestind nepoților ce măreți am fost odată pe 7 MAI 1986 și acum dintr-o dată și-au dat seama că încă mai pot face rău, dezbinându-ne și păcălindu-ne să alergăm după fluturi. Dar eu vă spun cu mâna pe inimă, când mergi pe orice stadion din țara asta, în glasul fiecărui stelist se aude doar asta: FORȚA STEAUA, indiferent că acum provizoriu se numește FCSB, sau cum s-o mai numi. Steliști nu uitați că acești oameni care sunt la cârma echipei din liga a 4-a și-au bătut joc de palmaresul, sigla și orice altceva mai reprezintă acest club, și acum vin și posează în marii salvatori ai acestui BRAND STEAUA. Eu o STEA cunosc și o STEA iubesc și pentru mine se află în liga I. Și eu sunt deranjat de greșelile pe care le face Becali și nu sunt un fan al lui ( dar totuși datorită lui am continuat să existăm și am avut și parte de performanțe), dar nici nu accept ca din cauza lui Becali să uit că am scandat și am susținut echipa asta atâția ani de zile și dintr-o dată să mă reînfințez în liga a 4-a…………………. refuz acest lucru.
P.s.: 1. fanSIMONA mi-au plăcut comentariile tale scrise mai sus și datorită acelor comentarii am simțit nevoia să scriu și eu acest mesaj.
2. STEAUA E NUMAI UNA, HAIDEȚI ALĂTURI DE EA ÎN PRIMA LIGĂ!!!!!!!!Numai noi putem pune capăt acestei anomalii, fără suporteri n-ar mai avea ce minciuni să îndruge acești SALVATORI.
Pentru @”UnFanStelist”
Multumesc pentru aprecieri.Sunt si eu stelist trup si suflet de pe vremea cand Steaua era CCA si cand in echipa jucau Voinescu, Toma, Apolzan,Zavoda II,Jenei,Bone,Constantin ,Tataru.L-am vazut pe Iordanescu debutatand in echipa.Sunt de acord cu d-ta ca Becali face si multe prostii dar are marele merit ca este un mare iubitor de fotbal romanesc .Fara el Steaua disparea de mult asa cum au disparut Progresul,Sporul Studentesc,Rapid si multe alte echipe de traditie.
Hai Steaua FCSB !!!!!!
Craiova a mai luat un titlu şi în 1974.
Prin voia lui Dumnezeu proiectul satanic talpanist de distrugere a brandului Steaua este aproape de faliment.Nu numai ca echipa lui fantoma finanțată nejustificat din bani publici nu a promovat doi ani la randw din liga 4 dar legendele steliste Lăcătuș și Iovan care s-au lăsat atrași în această aventură malefică si-au compromis cartea de vizita fiind profesional responsabilii directi
Greu de imaginat că se vor mai găsi alti fraieri (ca sa nu folosesc alt termen mai dur) dintre numele de prestigiu steliste dispuși să riște sa se facă de ra în liga 4.Atunci când Talpan și cei care au promovat acest proiect diabolic antiromânești vor fi trași la răspundere pentru milioanele cheltuite în van va veni poate timpul ca oameni de bine să mediteze intre Clubul Sportiv al Armatei și Becali pentru o formulă rațională care da ducă la o renastere brandului Steaua.
”Sunt si eu stelist trup si suflet de pe vremea cand Steaua era CCA si cand in echipa jucau Voinescu, Toma, Apolzan,Zavoda II,Jenei,Bone,Constantin ,Tataru.’, fanSimona e CLAR membru psd…Varsta il tradeaza…Incearca sa para inteligent, folosind DEX-ul, face spume si da exemple cu replicile unor fosile jurnalistice…Asa face si ”Mikey Mouse balos”….cum ii zicea mm lui jiji, in urma cu niste ani. Cand ai trecut de 60 de ani si invatand sa tastezi replici pe PC, incepi sa te agiti…deja iti cresti riscul de infarc miocardic… fanSimona, eu zic sa dai cu apa pe tine sa te mai racoresti. Nu de alta dar, mori ca prostul( nu ca nu ai fi)…Incerci sa spui ca o hotarare judecatoreasca definitiva, a fost data cu dedicatie…Sunt convins ca asta e parerea ta si in ceea ce-l priveste pe dragnea…'”Quod erat demonstrandum”. Iti dau un sfat prietenesc, pastreaza invective pentru momentul cand se va da decizia definitiva in procesul prejudiciului…si cand echipa cu sediul in MogosOAIA va fi bagata in faliment de prietenul tau cioban…
F. F. Important !
Încă o observatie esentiala pe marginea decăderii brandului Steaua.Actiunea malefică talpanistă de sabotare a brandului Steaua are la bază o aberatie logică precum separarea dintre echipa de fotbal Steaua, numele echipei Steaua și palmaresul echipei Steaua.Conform acestei absurdutati care frizează dementa o echipă care ar transfera un jucător ar trebui sa facă trei contracte de cumpărare separate : unul pentru jucătorul fizic, altul pentru numele jucătorului și al treilea pentru palmaresul jucătorului.Este clar ca atunci când Juventus l-a transferat pe Ronaldo, numele și palmaresul lui Ronaldo contează mult. Spectatorii sunt atrași la noua echipa de performantele anterioare ale lui Ronaldo de la Real Madrid și de câștigător multiplu al titlului de cel mai bun jucător al lumii.,însă nimeni nu se va gândi vreodată să-l separe pe Ronaldo de numele și palmaresul lui.Conform acestei gândiri schizofrenice Ronaldo ar fi putut fi transferat fără Nume și Palmares și ca atare el ar fi apărut în formatie cu numele “Jucătorul NoName” iar nimeni dintre comentatorii sportivi nu ar fi avut dreptul să amintească unde a mai jucat “NoName” și perfomantele sale anterioare .Continuand aceasta gândire fundamental bolnava se poate extinde absurditatea și în alte domenii.De exemplu cel care vinde o mașină ar putea sa facă 3 contracte separate :unul pentru mașina propriu-zisă, altul pentru marca mașinii și alt treileaa pentru kilometraj. Suntem în tara lui Ubu rege !
PS
Ca sa ducem la ultima consecinta povestea halucinantă a separării echipei Steaua de numele Steaua și palmaresul echipei Steaua.In momentul de fata avem prin intelepciunea talpanistilor și a unor judecători și mai intelepti doua echipe : o echipa cedată de MAPN lui Becali (care a fost Steaua) și o nouă echipa Steaua care detine numele și palmaresul echipei Steaua pana în 1998(sau poate 2003 !).
Luând cazul ipotetic al diferentierii lui Cristiano Ronaldo jucatorul de palmaresul jucătorului Cristiano Ronaldo și numele jucătorului Cristiano Ronaldo după mintea talpanistilor ne putem trezi cu trei jucători diferiti evoluand pe teren : un jucător “NoName” care este adevăratul Cristiano dar care nu mai detine numele și palmaresul lui Cristiano, un alt jucător care nu este adevăratul Cristiano Ronaldo dar se numește totuși Cristiano Ronaldo și în sfârșit un al treilea care nici nu este Cristiano, nici nu se numește Cristiano dar totuși numai el detine toată gloria palmaresului fabulos al lui Cristiano Ronaldo. Bravos natiune ! 🙂
https://www.sport.ro/liga-1/motivul-real-pentru-care-fug-investitorii-de-dinamo-dezvaluirea-facuta-de-un-apropiat-al-lui-negoita-mircea.html
Iata cat valoreaza brandul Dinamo : echipa actuala ,numele, palmaresul -mai nimic.Nimeni nu vrea sa plateasca nimic pe acest brand,altadata faimos, care la ora actuala nu mai produce nici fotbal competitiv ,nici profit financiar (de fapt una cu alta se leaga).Rednic a exprimat succint problema “ce vinde de fapt Negoita?” Stadion nu are,echipa nu are…datorii are.
Ce valora brandul Steaua in 2003 cand Becali a preluat echipa ? Cam acelasi nimic sau chiar mai putin pentru ca spre deosebire de Negoita care are contracte cu jucatorii lui Dinamo in cazul Stelei jucatorii aveau contracte cu Becali dinainte ca el sa devina oficial patron.Dupa ce s-au debarasat de brandul Steaua pentru ca nu aveau bani sa intretina echipa si nici dreptul sa participe la competitii conform directivelor UEFA ,dupa ce Becali a salvat brandul Steaua de la disparitie ,dupa ce au inchiriat echipei Steaua detinuta de Becali 13 ani stadionul Ghencea fara sa aiba nicio alta pretentie, niste neoameni se gandesc cum sa-l escrocheze pe Becali si distrug brandul si saboteaza fotbalul romanesc .Facerea de bine…
În loc de încheiere a acestui subiect cheie al fotbalului românesc voi adresa o întrebare simplă acelui specimen troglodit numit “Un stelist” care ma numește pe mine specimen și care bate câmpii cu lozinci retarde despre PSD și autostrăzi și în psihoza lui crede ca as fi plătit de Becali.
Deci daca el afirmă ca este ” Un Stelist ” ce echipă Steaua sustine el ? Cumva echipa deoartamentala Steaua finantata din banii publici ai MAPN(ca pe vremea comunismului) și care de doi ani eșuează sportiv în liga 4 și care are interzis de UEFA la liga 1 și la competitii internationale ?
Multunesc anticipat pentru răspuns 🙂
În loc de încheiere a acestui subiect cheie al fotbalului românesc voi adresa o întrebare simplă acelui specimen troglodit numit “Un stelist” care ma numește pe mine specimen și care bate câmpii cu lozinci retarde despre PSD și autostrăzi și în psihoza lui crede ca as fi plătit de Becali.
Deci daca el afirmă ca este ” Un Stelist ” ce echipă Steaua sustine el ? Cumva echipa deoartamentala Steaua finantata din banii publici ai MAPN(ca pe vremea comunismului) și care de doi ani eșuează sportiv în liga 4 și care are interzis de UEFA la liga 1 și la competitii internationale ?
Multunesc anticipat pentru răspuns 🙂 🙂 🙂