De ce ar merita actuala echipă din Bănie să ia titlul la finalul actualului sezon? Sunt mai multe argumente, în primul rând legate de jucători.

După victoria cu 3-2 împotriva campioanei CFR, chiar la aceasta acasă, formația ce reprezintă Oltenia poate să câștige campionatul. A scăpat de frică, de teama de echipele mari FCSB și CFR. Iar frica asta era transmisă și de antrenorii de până acum.

Când ai în echipă jucători care zburdă în iarbă ca Cicâldău, Mihăilă, Ivan, chiar Mateiu și Bancu, trebuie să joci cu mai mult curaj, orice s-ar întâmpla. Și când mai ai în primul 11 și un atacant de excepție cum e Koljic, atunci chiar poți să visezi frumos.

Să nu-l uităm pe Nistor, considerat unul dintre cei mai buni mijlocași din campionatul intern când era la Dinamo. După un început ezitant la Craiova, Nistor a început să-și etaleze calitățile și să-și folosească experiența.

Mai vreți? Mai e și Bălașa, un fotbalist care ajunsese titular la națională, dar care a fost distrus de știți voi cine la FCSB.

Nume pentru viitor, joc efervescent

Iar actuala echipă a Craiovei mai oferă câteva nume pentru viitor: Vlădoiu, Baiaram sau Nițu.

O asemenea echipă nu are cum să nu joace entuziasmant. E un fotbal efervescent, care sfârâie pe gerși îngheață adversarul pe căldură, dacă e pusă cum trebuie în teren și dacă i se cere să atace, să riște și să câștige. Echipa asta nu poate juca la așteptare, ci are nevoie de impuls, de imbold, are nevoie să simtă bucuria fotbalului.

Toată considerația pentru Mangia, dar am simțit de câteva ori frica de care vorbeam la început în echipa pe care o dirija el.

Fotografii: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Craiova trebuie să fiarbă continuu precum sângele oltenilor, precum zaibărul în miez de toamnă. Și acasă, și-n deplasare, trebuie să joace în memoria marilor nume fotbalistice ale Băniei, chiar dacă acest club nu este continuatorul Campioanei unei mari iubiri. El reprezintă acum mare parte din Oltenia, am văzut de multe ori stadionul plin înainte de pandemie, deci înseamnă ceva pentru olteni.

De ce ar merita Craiova: are jucători de titlu, CFR s-a uzat

Bineînțeles că este de discutat felul în care această echipă a primit locul din Liga a doua, dar acum discutăm despre fotbalul pe care-l produce ea, despre spectacol și chiar despre câștigarea campionatului.

Craiova are jucători de titlu, a jucat la CFR precum o echipă care vrea totul și se pare că și-a găsit și antrenorul potrivit care să-i dea încrederea că poate.

Un alt mare atu al acestei echipe este de fapt un dezavantaj al CFR-ului: mulți jucători uzați, care au câștigat tot ce se putea câștiga în România. A cam trecut vremea lor, dar asta nu înseamnă că Dan Petrescu și ai lui soldați au pierdut deja campionatul.

Tinerețea din lotul antrenat de Bergodi poate fi un atu în acest final încins de campionat.

Dacă nu-i dădeam până acum Craiovei prea multe șanse să ducă o luptă până la final de Liga 1 cu o forță cum e CFR, după această victorie lucrurile se schimbă radical. Voi ce credeți, de ce ar merita actuala echipă din Bănie să câștige campionatul?