De ce am ajuns să ne chinuim cu echipe de club din Gibraltar, de ce ne bat niște kazahi și niște albanezi necunoscuți? Răspunsurile sunt aici, citiți mai jos.

CFR Cluj

Patronul CFR-ului și-a dat arama pe față în „cazul Șumudică”.

În primul rând, a greșit când luat un astfel de antrenor, pe care nici turcii nu-l mai suportă, cu toată deschiderea lor spre scandal. Șumudică n-a reușit să-și ducă până la capăt contractul la niciuna din ultimele 4 echipe la care a fost. N-o fi și vina lui?

În al doilea rând, prin modul în care a procedat la înlăturarea „clovnului”. Nici în Gibraltar, nici în Bosnia, nici în Albania sau Kazahstan, patronii nu închid porțile stadionului pentru propria echipă și pentru antrenorul aflat sub contract. Ăsta e stil mafiot, legea junglei sau cum vreți să mai numiți astfel de acțiuni.

Dar dom’ „Neluțu” nu e singurul patron care a făcut asta. Se întâmpla acum câțiva ani tot în campionatul românesc, atunci când un alt „Neluțu” îi închidea porțile lui Pițurcă și staff-ului acestuia, toți, de asemenea, sub contract.

Dovada cea mai clară a stilului mafiot întreținut la CFR este bătaia de la vestiare de după meciul cu Steaua Roșie Belgrad, de care au rămas uluiți și sârbii, recunoscuți pentru sângele învolburat care le curge prin vene. Când se întâmplă așa ceva, înseamnă că întreții niște tensiuni care izbucnesc la un moment dat. Și, bineînțeles, niște oameni lipsiți de caracter.

De ce am ajuns „cârpele” Europei: FCSB

Am putea numi această echipă FCHAOSB. Becali a transfornat fotbalul în joaca lui personală. Umilințele au curs lanț. N-au scăpat nici fostele glorii, când echipa se numea Steaua. Au fost terfeliți jucători, antrenori, printre care nume grele, ca Hagi și Lăcătuș, parteneri de întrecere, arbitri, jurnaliști. Nimic nu i-a stat în cale acestui devorator de legi, de reguli și de bun simț.

Trufia lui a atins cote inimaginabile, fiind potolit o perioadă doar de anii de pușcărie pe care i-a încasat. A promis liniște când a ieșit de după gratii, dar a revenit în scurt timp cu aceeași ferocitate, sfâșiind fotbalul ca pe o oaie sacrificată la stâna din Pipera.

Rezultatele s-au văzut: FCSB nu s-a mai atins de titlu, n-a mai ajuns în grupele Europa League și nici în cele ale Conference League, anul acesta.

Universitatea Craiova

Antrenorul este demis înaintea unui meci important din campionat, împotriva FCSB, și cu nici o săptămână înainte de returul din Conference League. Abia începuse noul sezon, dar patronul și-a dat seama că nu e compatibil cu antrenorul pe care el îl instalase și care câștigase Cupa României și Supercupa României!

Rezultatul: înfrângere grea în campionat și eliminare din Conference League.

De ce am ajuns aici: FRF

Fotbalul românesc este condus de oameni cărora nu le place acest sport. Sau le place la nivel „mini”. Unul dintre valeții lui Burleanu nu se uitase la niciun meci înainte de a fi pus vicepreședinte al FRF!

Șeful suprem și acoliții lui s-au aflat de la început într-un război permanent cu mulți dintre reprezentanții Generației de Aur. Gică Popescu, Hagi, Lupescu, regretatul Prodan, Răducioiu, Prunea, Dorinel Munteanu au fost catalogați drept „dușmani ai fotbalului românesc” și marginalizați de „clica Burleanu”.

Hagi a fost „uitat” la tragerea la sorți pentru Euro 2020, care a avut loc la București! Regele, Gică Popescu și Dorinel Munteanu au fost trimiși la tribuna a doua la meciurile găzduite de Arena Națională la Campionatul European din acest an, în timp ce la VIP se lăfăiau susținătorii politici ai lui Burleanu!

LPF

Forul care guvernează Liga 1 se află în stare de somnolență, ca și președintele lui, Gino Iorgulescu. Acesta a promis la precedentele alegeri că va ajuta cluburile să se digitalizeze, că va introduce sistemul VAR, dar nimic din aceste promisiuni electorale nu s-a concretizat.

În Liga 1, jucătorii și antrenorii sunt hăituiți, nu-și primesc banii cu lunile, cluburile nu știu să atragă alte fonduri, așteptând cu înfrigurare drepturile tv, oricum supraevaluate pentru fotbalul pe care-l produce competiția.

Șefii LPF nu mișcă nimic pentru ajutorarea cluburilor, măcar prin consilierea acestora. Mai mult, întrețin conflictul cu FRF, în loc să găsească soluții, împreună cu șefii acestei instituții, pentru revigorarea fotbalului românesc.

Acestea fiind zise, să nu ne mai mirăm de ce am ajuns la coada Europei fotbalistice. Din păcate, pe cei de mai sus nu-i mai schimbă nimeni la vârsta lor. Poate doar niște reguli bine stabilite și bine aplicate. Dar cine să facă aceste reguli?