Asta e diferența dintre un Bizon adevărat și un Bizon mioritic. Ținut pe banca de rezerve de Bizonul mioritic, adevăratul Bizon a arătat ce înseamnă să fii atacant de careu.

Gnohere deschide scorul la 22 de secunde după intrarea pe teren, după ce protejează în mijlocul careului ca un nouar pur-sânge, se întoarce și plasează la colțul porții.

Gnohere înscrie al doilea gol după numai 5 minute de la primul, tot ca un atacant veritabil. Se desprinde de fundașii adverși și vine exact la întâlnirea cu mingea centrată de Budescu, lovind puternic și plasat cu capul.

De un astfel de atacant are nevoie orice echipă care se respectă și de un astfel de atacant avea nevoie și FCSB.

Săracul Bizon veritabil, deși a înscris mai de fiecare dată când a intrat pe teren, a fost ținut pe bancă de Bizonul mioritic 13 etape în tur. În timp ce Bizonul veritabil a reușit 5 goluri din postura de rezervă, Bizonul mioritic n-a dat niciunul, dar era cât pe-aci să rupă o ușă la Voluntari.

Săracul Bizon veritabil a fost păstrat pe bancă și aseară, când Bizonul mioritic fusese lăsat acasă. Dar s-o dăm pe pozitiv: poate că asta a fost inspirația lui Dică. Poate că, dacă ar fi fost introdus din primul minut, Bizonul veritabil n-ar mai fi fost atât de eficient.

Hai, pe bune acuma! Dacă Bizonul veritabil nu va fi titular în cinci dintre meciurile următoare, înseamnă că bizon mioritic e și Dică.

Înțeleg că Bizonul mioritic Alibec trebuie vândut, dar cât trebuie așteptat să dea și el un gol? Până la 30 de ani?

Citeste si...  Dați-l afară pe Conceicao!

Gnohere a demonstrat și aseară că e Bizon veritabil. Alibec a rămas anul ăsta la stadiul de bizon de șosele sau de Parlament.

Citește pe caramavrov.ro și despre pericolul Craiova.