Aplaudați-o pe Simona Halep, dar tare, tare de tot! Cât puteți voi de tare! Pentru că Simona este din nou foarte aproape de locul 1 mondial și pentru că s-a calificat din nou în semifinale la Miami!

Simona e un om, ca și noi, cu suișuri și coborâșuri, cu emoții și manifestări normale sau mai puțin normale, cu nervi și cu ieșiri intempestive, uneori de neînțeles.

Așa s-a întâmplat și în timpul meciului cu Qiang Wang, când s-a descărcat neelegant pe antrenorul Daniel Dobre și pe staff-ul său. Nu mi-aplăcut pe moment,dar acum încerc s-o înțeleg, tocmai prin ce spuneam mai sus, că e un om care uneori nu-și poate stăpâni pornirile.

Bineînțeles că nu vrei să vezi așa ceva de la un sportiv de top, te gândești că acesta trebuie să fie perfect din toate punctele de vedere, dar iată că nu e mereu așa.

Aplaudați pornirile războinice ale Simonei!

Ca imagine n-a fost bine și cred că Simona trebuie să încerce să-și stăpânească astfel de porniri războinice la adresa propriei echipe. Dar, dacă ea a reușit să scape de trac și de presiune printr-o astfel de atitudine, o putem înțelege.

Meciul cu Wang a fost la mâna Simonei. A controlat prima parte, și-a demonstrat superioritatea, a câștigat, dar a intervenit acel blanc, acea supărare venită din neant și apărută poate din cauza mizei destul de mari a acestui meci. În cazul unei victorii, românca trecea (și a trecut!) pe locul 2 mondial, cu șanse de a reveni pe 1 dacă ajunge în finală.

După 1-5 în setul 2, Simona își trage baticul de pe ochi, revine la viață și joacă aproape perfect: 6 ghemuri la rând și victorie cu 6-4, 7-5 în fața unei chinezoaice uluite de ce i se întâmplă!

Aplaudați-o pe Simona și iertați-i slăbiciunile! Va fi din nou numărul 1 mondial!