Septembrie la mare, pe litoralul românesc, este, în general, o experiență plăcută și relaxantă pentru cei care nu agreează aglomerația și căldura excesivă.

Nu mi-a plăcut niciodată să mă calc pe picioare pe nisipul de la mare cu diverși cetățeni. Prefer plajele sălbatice din Grecia și începutul sau finalul de sezon, când e lume mai puțină pe plajă.

E mult mai liniștitor să stai undeva pe prosop, să fii doar cu familia și prietenii, decât să auzi țipete de mame disperate și urlete de copii needucați.

Anul acesta am fost la mare la începutul lui septembrie, undeva în Mamaia Nord spre Năvodari. E prima oară când ajung în zona asta, m-am dus cam cu ochii închiși, deși am căutat câteva zile pe booking un apartament aproape de plajă.

Am rezervat unul după ce amețisem complet, – pentru că acelea care îmi plăceau erau extrem de scumpe, de genul 3600 lei pentru patru nopți! Am ales unul cu 290 lei pe noapte, la vreo 3-4 minute de mers pe jos până la plajă, o locație cu  referințe foarte bune de la cei care au mai fost pe acolo.

Bune și rele la cazare

Apartamentul a fost ok în interior, cu excepția mirosului care răzbătea din baie, dar ni s-a spus că așa e în toată zona și că „parfumul” vine „de la mare”. Mă rog, nu era chiar un capăt de țară, am supraviețuit :))), dar preferam să nu am parte de așa ceva.

Mai rău a fost cu priveliștea. În zonă s-a construit enorm și se construiește în continuare. Mamaia Nord spre Năvodari e un imens șantier, iar de la balconul apartamentului în care am stat se vedea o frumusețe de fierătanii de la un bloc început, dar încă nefinalizat.

Citeste si...  Rușine, rușine, rușine să vă fie!

Asta e, nu am prea stat pe balcon, dar mai rău m-a deranjat gunoiul din fața blocului. Am ajuns duminică, iar acesta nu a fost ridicat nici până joi, când am plecat, poate nu o fi ridicat nici azi. Acesta începuse să miroasă destul de tare și am văzut că la toate blocurile din zonă exista aceeași situație neplăcută.

În rest, apartamentul a fost ok, spațios, dotat cu aer condiționat în ambele camere, televizoare destul de mari, bucătărie bine utilată.

Septembrie: apa și nisipul, de nota 9 spre 10

Apa mării e plăcută în septembrie. Destul de caldă, se poate face baie fără probleme, cu greu l-am scos din apă pe fiul meu, mai ales când au fost valuri. Nisipul – destul de curat, mai apar diverse gunoaie, dar, în general, plajele sunt întreținute destul de bine.

Au fost, în schimb, foarte multe meduze mari, scoase la mal, pe care puteai călca dacă nu erai destul de atent.

Șezlonguri sunt unul lângă altul, destul de scumpe, 20 de lei de persoană, dar găsești și cu 15 sau chiar cu 10 lei.

O oază de relaxare cu bere rece și pește de mare

Barurile sunt unul lângă altul pe plajă. Sunt destul de scumpe, dar na, dacă ești în concediu, trebuie să ai și ceva bani la tine.

Eu am găsit unul senzațional, cu niște oameni amabili, drăguți, cu o servire ireproșabilă. Se numește Tatoo, are multă verdeață, două hamace, canapele moi, pe nisip, briza mării e prezentă non-stop, sunetul acesteia te relaxează, un vin bun, o bere rece, cafeaua e cea mai bună de pe plajă.

Citeste si...  Duel de la distanță pentru evitarea retrogradării directe din Liga I

În plus, poți mânca și fructe de mare, pește de mare, dar și un piept de pui excelent cu cartofi prăjiți.

Mască pentru fum și pastile de răbdare

Bineînțeles că sunt și terase unde trebuie să ai nervii tari. Dacă ți-e foarte foame, ai îmbulinat-o. Am nimerit o astfel de locație (se numește Zanzibar), destul de aglomerată, probabil era mâncarea destul de bună, nu am aflat, pentru că nu am reușit să comand.

Am găsit o masă, unde ne-am afumat vreo 20 de minute de la grătar, fumul venind în rafale. Până la urmă, treceam peste, dar am constatat că devenisem invizibili. Ospătărițele nu ne vedeau, pur și simplu. Ne-am lungit de câteva ori gâturile, după care am plecat în altă parte, fără fum și unde am redevenit vizibili.

Septembrie la mare îmi place, în concluzie, foarte mult, e chestie și de gust. E important să-ți găsești oaza ta de liniște și relaxare, să te bucuri de mare și de soarele mângîietor și poți trece astfel peste toate impedimentele.

Dacă și berea e rece, atunci poți spune că ai parte de un sejur aproape perfect!