Burleanu e un Neica Nimeni în fotbal și în management. Ionuț Lupescu, supranumit Kaiserul pe vremea când juca pentru naționala României, e un nume al fotbalului mondial și o persoană respectată la UEFA.

Lupta ar trebui să fie decisă din prima, de la primul fluier. Diferența e mai mare decât cea dintre FCSB și Lazio. Burleanu joacă în Liga a 7-a, probabil la minifotbal, în timp ce Lupescu face parte din Divizia Elită.

Burleanu a ajuns la șefia FRF datorită, sau mai bine zis din cauza, unei conjuncturi politice. Nu-l recomanda nimic, nu făcuse nimic pentru fotbal, nu era un manager de succes.

Lupescu are în spate un trecut glorios, fiind membru marcant al Generației de Aur, un tip elegant și pe teren, și în afara lui, un băiat inteligent, deschis, comunicativ, cu experiență de conducere în FRF și în forul european.

Burleanu e un persiflant penibil, un om fără de respect, un activist parcă fabricat la școala veche de partid Ștefan Gheorghiu. Emană falsitate, are un discurs de politruc sovietic, nu se pricepe la fotbal și nici să conducă un mastodont precum Federația de Fotbal, nu are relații internaționale, s-a înconjurat de oameni care-i seamănă, oameni obscuri și mici.

Lupescu îi are alături pe aproape toți componenții Generației de Aur, dar și ai altor generații de fotbaliști importanți ai României, e susținut de somități în fotbal, precum Mircea Lucescu și Sir Alex Ferguson.

Normal ar fi ca Burleanu să nu aibă nicio șansă în fața lui Lupescu, să adune câteva zeci de voturi din partea unor amețiți. Nu pot să cred că membrii Adunării generale a FRF sunt atât de bătuți în cap, încât să aleagă penibilul trist în fața viitorului, întunericul în pofida luminii.

Citeste si...  Gabriela Ruse poate fi noua Simona Halep!

Burleanu nu mai e susținut nici politic, la Servicii însă nu mă pricep. Dar și Serviciile astea ar trebui să se pună în slujba progresului, și nu în cea a conjuncturalismului.

Lupescu trebuie să fie președintele FRF. Totul îl recomandă în acest meci cu Neica Nimeni.