Marele câștig al meciului cu Serbia îl reprezintă revenirea suporterilor alături de naționala de fotbal a României. Vorbesc de fanii frumoși din tribunele Național Arena, care au venit la stadion să-i încurajeze pe tricolori, și nu de oamenii în negru, care reprezintă orice altceva numai naționala României nu.

„Noi suntem români!”, da, suntem patrioți, mulți dintre noi. Eu așa am fost crescut, poate și voi, chiar dacă acum unii nu mai simt românește sau unii nu mai știu să vorbească în mod corect limba română, pentru că au evadat peste mări și țări.

Marele câștig al celor 45.000

Poate nu mai e la modă să simți românește, dar cei 45.000 de oameni de pe Național Arena (îi exclud din nou pe cei care au venit doar pentru ei la meci și pentru a face rău) au populat tribunele pentru că le e dor de națională, le e dor de România și de spiritul național.

Poate că e vorba de o renaștere a acestui spirit național în anul în care sărbătorim centenarul Marii Uniri. Vrem o națională tare, vrem o națională cu personalitate, o națională cu zvâc și cu ambiție imensă, așa cum ne dorim o Românie modernă și o Românie liberă.

Ce vreau de la naționala României

in meciul de fotbal dintre Romania si Serbia, din cadrul Ligii Natiunilor, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, duminica 14 octombrie 2018. © FOTO Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Ce vreau să simt la un meci al naționalei? Că băieții de pe teren mă reprezintă și ne reprezintă ca nație și ca popor în fața altor nații din lume. Și pentru că sunt român, m-am născut aici, pe meleagurile astea, și pentru că mă emoționez mereu  când aud acel „Noi suntem români” sau „Deșteaptă-te, române!”, vreau ca naționala mea să câștige de fiecare dată sau, dacă nu o poate face, măcar să-i văd pe băieți cum aleargă de mănâncă pământul, că simt românește, că sunt mândri când vin la națională.

Citeste si...  Eric, călăul FCSB: „Am slăbit opt kilograme într-o lună, am trecut de la mărimea L la M!”

Emoții, bucurie și lacrimi

Am trăit vremuri de emoții imense, cu performanțe de excepție ale naționalei lui Hagi, Lăcătuș și Belodedici, am ieșit pe străzi după marile victorii cu Columbia și Argentina, am strigat din toți rărunchii pentru România, am plâns după eșecul cu Suedia, în sferturile de finală ale CM 1994. Au fost mari succese, dar exista și acel spirit despre care vă vorbeam mai sus. Iar acest spirit pare că renaște.

Așa arată naționala de când a venit Contra selecționer! Băieții convocați sunt din nou „băieții noștri”, îi vedem că vor, îi simțim că dau tot ce pot, cu toții joacă din inimă și cu sufletul..

Vorbesc de atitudinea generală, dar mai sunt și greșeli, să le zicem trehnice, cum a fost această convocare a lui Tamaș, absolut inexplicabilă din punctul meu de vedere.

FOTO: Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

„Un egal victorios”, a catalogat Felix Drăghici, unul din comentatorii meciului de pe PROTV, acest 0-0 cu Serbia. Și așa îl văd și eu, o victorie a fanilor frumoși din tribune, care au venit cu copiii la stadion și cu însemnele tricolore, chiar dacă nu au fost întotdeauna atât de gălăgioși, o victorie a spiritului românesc.

România suntem noi și voi, fani și jucători. Hai România!