Eroul Mihai Neșu își trăiește viața cu o bucurie extraordinară, deși se află în scaunul cu rotile de peste șase ani, după accidentul teribil suferit la un antrenament cu echipa sa de atunci, FC Utrecht.

Puțini oameni pot afirma că viața lor este o bucurie extraordinară. De obicei, ne plângem foarte mult, ne lamentăm, deși suntem sănătoși, avem o casă, o familie.

Puțini oameni sănătoși, cu afaceri prospere, cu bani mulți în conturi fac ceea ce face Mihăiță Neșu. Să-i ajuți pe cei de lângă tine, când tu însuți ești suferind, abia poți să îți miști mâinile, ești imobilizat în acel scaun, reprezintă noblețea supremă.

În general, oamenii sunt egoiști, se gândesc doar la ei și la bunăstarea lor. Să-ți fie ție bine, ce mai contează ceilalți? Mihai Neșu a reușit să treacă peste acest egocentrism specific oamenilor și, în ciuda problemelor imense pe care le-a avut, a reușit să pună pe picioare, împreună cu doi-trei prieteni, această mică oază de fericire, Mihai Nesu Foundation, încercând să le facă viața mai bună copiilor care nu se pot mișca, nu pot mânca singuri, nu se pot juca alături de ceilalți.

Mihai Neșu este un erou al zilelor noastre, din păcate prea puțin ajutat de noi, cei din jur. Preferăm să trăim închiși, reci, cu nepăsare, când, în jurul nostru, mulți oameni au nevoie de ajutor, de o încurajare, de un zâmbet.

Cu atât mai mult merită felicitări Emilian Hulubei, președintele Sindicatului fotbaliștilor, și Andreea Tuluc, consilier sportiv la AFAN, pentru ideea de a participa la competiția „Premiul de merit 2017” cu un proiect care l-a avut în prim-plan pe Mihai Neșu și fundația sa. Emilian, Andreea, Mihai au câștigat acest premiu și, implicit, 25.000 de dolari din partea Sindicatului Internațional al Fotbaliștilor, bani ce vor fi folosiți pentru copiii sus-amintiți.

Citeste si...  Ce m-aș face eu, ce te-ai face tu, dacă n-ar fi „U”?

Suntem în pragul Sărbătorilor de Iarnă, când spiritul Crăciunului ar trebui să reînvie în noi. Să încercăm să ne deschidem ochii, să-i vedem pe cei de lângă noi și să-i ajutăm cu ce putem. Măcar cu o vorbă bună.

Aș fi vrut să fac o recomandare și celor care ne conduc, dar ei își duc viața lor extraordinară, luxuriantă, impasibili că, lângă noi, un erou, Mihai Neșu, are grijă ca alți mici eroi să poată zâmbi.

Felicitări, Mihăiță! Felicitări, bărbate! Îți mulțumim că exiști și că ai grijă de acei copilași!