Da, asta-i România! Eu așa vreau să văd un meci al naționalei, cu entuziasm pe teren și cu urale în tribune.

Nu mă interesează că adversarul a fost slab, nici nu contează cu cine jucăm și nici cum evoluează rivalii. Important e să arătăm că avem sânge, expresia asta care e un pic de la colț de stradă, dar care provine chiar din imnul național – „Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman!”

Da, sunt patriot! Mai cred în România și mai cred în români, chiar dacă mulți m-au dezamăgit.

Discutam azi cu un coleg și ajunsesem la concluzia că naționala României nu mai prezintă interes pentru public. Nu mai umple stadioane, oriunde ar juca, nu mai stârnește entuziasmul de altădată, pentru că nu a mai avut nici rezultate, chiar dacă s-a calificat la Euro 2016.

Și după ce că eram noi cum eram, fără spirit și fără suflu, fără chef de națională și fără inima aceea care bate tare pentru tricolor, a mai venit și Herr Daum să ne bulverseze de tot.

Da, asta vrem de la naționala de fotbal a României, exact ce-am văzut aseară în amicalul cu Turcia Împăratului Lucescu! Implicare, respect pentru acest joc și, implicit, pentru fani. „Să pui osul”, ca Pintilii și Andone, să faci șanțuri la marginea terenului ca selecționerul Contra, să transmiți și celorlalți încrederea că ești fotbalist, ca Grozav, să reamintești lumii, cum a făcut Budi, că noi, românii, suntem artiști, pentru că i-am avut pe Hagi, Dobrin și Marcel Răducanu.

Și da, asta vor fanii naționalei Să se bucure de fotbal, să aprecieze implicarea, spiritul de luptă, să-i vadă pe băieți că le pasă și că sunt dispuși să lupte, să transpire, să se bată pentru fiecare minge.

Cred că aseară Fanul român s-a reîmpăcat cu Naționala. Împreună putem reuși! Asta-i România! Hai România!

Citeste si...  Mazilirea lui Miriuță, o mare măgărie